vineri, 20 iulie 2012

Despre citrice...


      Distanţă internodală mare, nevoie de lumină din plin, frunze mari, greu de redus, rădăcini pivotante, trunchiuri firave, spini, ramuri elastice, dificil de "stăpânit" şi multe altele sunt caracteristici care fac din citrice "personae non gratae" printre bonsai. E drept, plantele aparţinând genului citrus (majoritatea arbuşti fructiferi hibrizi) sunt aproape imposibil de format ca bonsai, necesitând o experienţă foarte vastă şi un timp îndelungat (până la 20 - 25 de ani pentru o formă acceptabilă). Există, desigur, excepţii de la regulă, dar cazurile sunt rarisime. 
      Peste tot unde am căutat sfaturi în privinţa asta mi s-a tăiat din faşă avântul: "nu-ţi bate capul cu citricele!" - ceea ce a fost, recunosc, un aviz bun. La infima mea experienţă de doar trei ani printre "bonsai" aş fi putut fi dezamăgit foarte uşor de rezultate. Totuşi, afinitatea mea pentru aceste plante - pe care-o am de când mă ştiu (frunzele lucioase de un verde crud, în contrast cu scoarţa uneori închisă şi parfumul puternic emanat de acestea şi mai ales de flori, când apar, mi-au captivat atenţia încă din copilărie) - afinitate la care se adaugă şi caracteristica-mi obstinaţie (doar sunt moldovean, ce dracu'?) mi-au provocat o incredibilă mâncărime la degete. Iar mâncărimea s-a lăsat cu o serie de proiecte, cred eu, promiţătoare.

          Deocamdată deţin un grapefruit (citrus paradisi) butăşit prin 2010, care acum vreo lună era în stadiul ăsta (evoluţia lui va fi prezentată într-un alt post, ceva mai târziu):


şi vreo 15 portocali şi lămâi din seminţe, tineri (câteva săptămâni) pe care fac diverse experimente. Din păcate cu ultimii n-am decât o fotografie făcută prin mai, cu un aranjament cu cinci lămâi încropit la plictiseală prin cămin:


          Dintre toţi vor fi selectaţi cei mai prezentabili şi poate va ieşi ceva. Rămâne de văzut. Important e că perseverez.

+++++

           Perseverenţa şi încrederea în reuşită mi se trage, totuşi, şi din demonstraţiile... să le spunem "practice". Astfel, după lungi căutări pe 'net, am reuşit să găsesc unele imagini - puţine la număr, dar grăitoare - cu rutaceae - citrice şi plante imediat înrudite, ca poncirus sau fortunella - formate foarte bine ca bonsai. Le voi ataşa în continuare (click pe imagni pentru mărimea originală) pentru a mai bucura ochii vizitatorilor şi a demonstra, încă odată, că se poate!
            Specii / hibrizi:
calamondin (citrofortunella microcarpa):


key lime (citrus aurantifolia):


lemandarin (citrus limonia):


portocal de Sevilla (citrofortunella microcarpa):

 
mandarin satsuma (citrus unshiu):


yuzu (citrus ichangensis x citrus reticulata):


portocal (citrus sinensis):


grapefruit (citrus paradisi):

 
citrus myrtifolia:


portocal trifoliat (poncirus trifoliata):



kumquat (fortunella sp.):








 

specii neidentificate de citrice:



      După cum se poate lesne observa, stilurile predominante sunt shakan şi chokkan, iar pe ici - pe colo câte-o semicascadă sau cascadă. Eu, însă, am de gând să experimentez cu o multitudine de stiluri şi combinaţii pe citrice. Până la pensie timp este...

Marius VRÂNCIANU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu